"Banii sunt o gluma", ne incurajeaza David Lynch, presedintele juriului

Asa o fi dar, ar replica Woody Allen, dar "ei sunt buni, fie si numai din punct de vedere financiar". Am inceput cu aceasta referire materiala pentru ca, intrebati ce cuvinte cred ca se potrivesc cel mai bine festivalului de la Cannes, cititorii revistei "Premiere" au raspuns: "banii si starurile". Cu totul intamplator, a cazut si Lynch cu al sau "Money is a joke", "filmele sunt totul". Si tot intamplator, nu-i asa, Woody Allen, rugat sa-l evoce pe Jacques Tati, maestrul comediei moderne, omagiat anul acesta, a marturisit: "I-am retinut mai ales urmatorul sfat: ai grija cum iti cheltuiesti banii, sa nu te trezesti mai tarziu singur, intr-un camin de batrani". Ce i se poate intampla unui cineast care nu mai face multe parale la box-office, am vazut cu varf si indesat in filmul invitatului de onoare al acestei editii, mult asteptatul newyorkez care a deschis festivalul cu "Hollywood Ending". Nimeni nu mai are nevoie de un autor care nu umple casa de bani, nu-i decat sa impuste cate o pelicula de publicitate, cum i se intampla acestui Val Vaxman, "un psihopat incompetent care ar trebui inchis si sa i se ia si cheia". Este a nu stiu cata oara cand Allen isi ia este picior propriile nevroze din care face miezul unor mici arome ce abia asteapta sa se transforme in comedie. Rechemat in studiouri, bietul om, prea stresat, are o criza de "orbire psihosomatica", dar, pentru a nu duce productia de rapa, filmeaza ghidat de colaboratori. Va puteti inchipui cum arata "indicatiile regizorale" cand aparatul se afla in dreapta, iar autorul comanda peretelui din stanga. Rezultatul este catastrofal, nimeni nu-l mai poate salva, nici macar criticii fideli, cu exceptia celor din... Franta. Finalul comediei este un adevarat omagiu ("ei dau tonul in lume, ce bine ca exista francezii"), incat ne-am intrebat daca nu cumva a fost nascocit in chip de magulire ironic afectuoasa dupa ce cineastul stia ca va veni la Cannes. De altfel, la conferinta de presa, unde Woody Allen a venit ca si cum ar fi coborat direct de pe ecran, tot atat de pierdut, incurcat, nu nimerea scaunul, a fost intrebat daca elogiul sau "este sincer sau demagogic". Bineinteles ca vine din inima, doar se stie ca ii iubeste pe francezii ce daca mananca melci si broaste, "daca sunt bine gatiti, melcii stimuleaza creierul, asta face parte din cultura franceza. Cum sa fie demagogie, cand a acceptat, ce-i drept dupa 25 de ani, sa vina, in carne si oase". Daca la intalnirea cu ziaristii, pana la urma si-a controlat cat de cat panica ("nu, nu sunt nervos, altfel imi rod unghiile" - replica din film) seara, la deschiderea oficiala, l-am vazut pe cel care a primit supremul premiu "La Palme des Palmes", pierit de emotie, in timpul uneia dintre cele mai lungi reprize de aplauze in picioare, din istroia Cannes-ului. A asteptat ce a asteptat, cand cu bratele incrucisate, cand cu mainile in buzunare, dupa care si-a luat curaj: "Francezii fac doua greseli in ceea ce ma priveste: ma cred intelectual pentru ca port ochelari si ma socotesc un artist pentru ca filmele mele nu aduc bani". Peste masura de tulburata ne-a parut Sharon Stone, necunoscuta de acum doua decenii, abia zarita la fereastra unui tren din "Stardust Memories" al aceluiasi Allen, starul absolut al anilor '90; a plans, i-au dat lacrimile vazandu-si primul maestru. La traditionala conferinta de presa a juriului, nu au trecut neobservate surasul ei trist, gesticulatia controlata, iar marturisirea femeii care a vazut moartea cu ochii (amintesc ca actrita a avut anul trecut un accidedent cerebral) este de tinut minte: "Am invatat in tot acest timp sa am mai multa grija de mine, sa imi ocrotesc talentul".