luni, 17 august 2009

Barroso îşi cumpără realegerea prin amânarea rapoartelor pe fonduri, spune un europarlamentar german

Amânarea rapoartelor speciale pe fondurile europene din Bulgaria şi România este "scandaloasă" şi motivată politic pentru a asigura realegerea lui Jose Manuel Barroso în fruntea Comisiei Europene în toamna acestui an, a declarat pentru NewsIn europarlamentarul german Ingeborg Grassle.

"Nu e posibil ca în rapoartele pe justiţie să nu se facă nici o referire la fondurile europene, iar OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă, n.r.) nici măcar să nu fie consultat, după ce anul trecut au fost îngheţate sute de milioane de euro în ambele ţări", a spus europarlamentarul german.

Deşi din aceeaşi familie
politică, a popularilor europeni (PPE), care îl sprijină pe Jose Manuel Barroso pentru un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene, Grassle a criticat dur decalarea rapoartelor speciale pe fonduri solicitate de Parlamentul European, considerând că decizia a fost motivată politic pentru a asigura realegerea politicianului portughez.

"Barroso îşi cumpără realegerea pe spezele contribuabililor europeni", spune Grassle, calificând drept "ridicole" explicaţiile executivului european cum că termenul limită de 15 iulie cerut de Parlament s-ar referi la perioada acoperită de rapoarte, nu la data publicării lor.

"Deja suntem în 22 iulie, la o săptămână după termenul cerut de Parlament. Noi am spus că vrem un raport special până la 15 iulie, nu că la 15 iulie, Comisia să înceapă să adune informaţii. E clar că singurul motiv e realegerea lui Barroso", a declarat europarlamentarul german.

Iniţial considerată o formalitate, realegerea lui Jose Manuel Barroso devine pe zi ce trece mai problematică, deşi statele membre l-au numit formal ca unic candidat pentru şefia executivului european. Barroso mai are însă nevoie de girul Parlamentului European, unde socialiştii, liberalii şi verzii încearcă să formeze o majoritate împotriva politicianului portughez, considerat prea docil faţă de marile state membre şi lipsit de reacţii eficiente la criza economică. Votul în plenul PE va avea loc în luna septembrie, liberalii şi socialiştii cerându-i un program
de guvernare ambiţios care să reflecte doleanţele lor şi susţinând că vor vota "programul, nu persoana".

Referitor la mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), Grassle a spus că acesta nu trebuie în nici un caz abandonat, dar că în urma rapoartelor pe fonduri, ar putea fi modificat sau lărgit astfel încât să se ia în considerare şi gestionarea banilor europeni.

"Dacă renunţăm şi la mecanism, atunci chiar că s-a terminat totul. Mecanismul trebuie să rămână, pentru că avem nevoie de rezultate", a spus ea. O evaluare a acestuia e necesară, însă după publicarea rapoartelor speciale privind gestionarea fondurilor europene.

Michelle Obama şi-a schimat coafura

Prima
doamnă a Statelor Unite a afişat ieri un nou look. Prezentă alături de soţul ei, Barack Obama la un eveniment la Casa
Albă al muzicii country, Michelle Obama a impresionat din nou prin eleganţă şi naturaleţe.

Cuplul prezidenţial a atras atenţia nu doar prin simpla prezenţă, ci şi prin felul în care au apărut: zâmbitori, ţinându-se de mână ca o pereche de adolescenţi îndrăgostiţi.

Un institut israelian avertizeaza: Israelul si Statele Unite se afla pe o traectorie de coliziune

Israelul si Statele Unite se indreapta catre "o coliziune" din cauza impasului in care se afla procesul de pace cu palestinienii si Siria, au estimat miercuri cercetatori de la principalul institut israelian de studii strategice, citati de France Presse, informeaza Agerpres.
"Nici acordul conditionat al premierului Benjamin Netanyahu pentru crearea unui stat palestinian, nici intelegerile partiale intre Israel si Washington asupra dosarului nuclear iranian nu sunt suficiente pentru a impiedica cele doua tari sa se afle pe o traiectorie de coliziune", au estimat, in raportul lor anual, expertii Institutului de studii asupra securitatii nationale (INSS).
Pentru a evita un impas prelungit si o confruntare cu Washingtonul cu consecinte strategice "grave" pentru Israel, ei recomanda
ca statul evreu "sa lanseze propriile sale initiative", avand in vedere ca ideea unei "paci economice" pentru care pledeaza Netanyahu nu poate constitui o solutie.
Potrivit expertilor, aceste initiative trebuie sa vizeze "noi acorduri interimare cu palestinienii", in perspectiva unei solutionari globale pe termen lung, tinand cont de imposibilitatea de a surmonta, pe termen scurt, divergentele de fond si schisma existenta in tabara palestiniana intre Autoritatea Nationala Palestiniana a lui Mahmoud Abbas si miscarea islamista Hamas, care controleaza Fasia Gaza.
Generalul in rezerva, Shlomo Brom, unul dintre autorii raportului, a afirmat pentru AFP ca perspectiva unei coliziuni cu Wasingtonul este foarte ingrijoratoare.
"Perspectiva unei coliziuni cu Washingtonul este foarte ingrijoratoare, in contextul in care oficiali din Departamentul de Stat ar putea fi pe cale sa evoce posibile sanctiuni economice", a afirmat generalul in rezerva.
Un purtator de cuvant al Departamentului de Stat a considerat marti "prematur" sa se vorbeasca de presiuni financiare
asupra Israelului pentru a obtine o inghetare a colonizarii in Cisiordania si in Ierusalimul de Est, fara a exclude insa total aceasta posibilitate.
Estimand ca "divergentele cu Washingtonul nu pun sub semnul intrebarii angajamentul fundamental al SUA de a asigura securitatea Israelului", Shlomo Brom a relevat impactul negativ al acestora asupra cooperarii strategice dintre cele doua tari. Potrivit lui Brom, aceste tensiuni ar putea avea drept consecinta refuzul americanilor de a accepta solicitarea Israelului de a instala sisteme aeronautice israeliene pe avioane F-35 pe care Israelul vrea sa le achizitioneze din SUA.
"Dialogul strategic dintre cele doua tari se afla intr-un punct mort", in masura in care se desfasoara intre presedintele american Barack Obama si Netanyahu, a continuat cercetatorul.

Rusia şi China efectuează exerciţii militare de amploare

China şi Rusia au lansat, miercuri, exerciţii militare comune de mare amploare, concentrate pe lupta împotriva terorismului şi a separatismului etnic, raportează agenţiile de presă ruse.


Exerciţiile, efectuate la graniţa dintre cele două state, vor dura
cinci zile, şi au ca obiectiv să "arate că Rusia şi China dispun de resursele necesare pentru a garanta stabilitatea şi securitatea regiunii", a declarat şeful Statului Major rus, generalul Nikolai Makarov, citat de agenţia RIA Novosti, scrie AFP.

"Este o contribuţie concretă pentru a ne pregăti armamentul în vederea contracarării ameninţărilor la adresa securităţii din regiunea noastră", a adăugat acesta, numind China un "partener strategic de încredere".

Un militant rus pentru drepturile omului a fost gasit mort, la doua luni dupa disparitia sa

Andrei Kulaghin, un militant rus pentru drepturile omului, a fost gasit mort la doua luni dupa disparitia sa in Carelia (nord-vestul Rusiei), a anuntat miercuri organizatia Spravedlivost din care facea parte, transmite AFP, citata de Agerpres.
Andrei Kulaghin, care ancheta conditiile de viata
din inchisori, a disparut la 14 mai. Cadavrul sau a fost descoperit la 10 iulie intr-o cariera de nisip de langa Petrozavodsk, capitala Careliei, a precizat un responsabil al organizatiei neguvernamentale Spravedlivost, Andrei Stolbunov. Potrivit acestuia, Kulaghin facea vizite la detinutii din inchisori si ancheta presupuse violari ale drepturilor acestora. Organizatia Spravedlivost ancheteaza cazurile de coruptie si ofera asistenta juridica gratuita celor in dificultate.
Acest caz intervine dupa rapirea si asasinarea la 15 iulie in Caucazul rus a Nataliei Estemirova, o aparatoare a drepturilor omului din cadrul organizatiei neguvernamentale Memorial care denuntase atrocitatile din Cecenia.

Canada: primul caz de gripă porcină rezistent la Tamiflu

Canada a înregistrat primul
caz în care virusul gripei porcine este rezistent la Tamiflu, informează Associated Press. Acesta este al patrulea caz, la nivel global, de la apriţia virusului.


Cazul este cel al unui bărbat de 60 de ani din Quebec, căruia i s-a administrat medicamentul antiviral la scurt timp după ce a fost infectat cu virusul gripei porcine.

Jirina Vlk, purtător de cuvânt al Agenţiei de sănătate publică din Canada, a afirmat că acesta pare să fie singurul caz în această situaţie.

Acest caz de rezistenţă la Tamiflu este al patrulea raportat la nivel global de la apariţia virusului gripei porcine, în luna aprilie.

uvernul bulgar actual consideră raportul CE un succes, cel viitor îl califică drept critic

Viitorul ministru bulgar de interne, Ţvetan Ţvetanov, a declarat miercuri că raportului Comisiei Europene privind justiţia din Bulgaria este critic, dar obiectiv, în timp ce ministrul pentru afaceri
externe din guvernul actual crede că marchează un imens pas înainte, relatează Sofia News Agency.

Ţvetanov a dat asigurări că viitorul guvern va ţine cont de toate recomandările din raport. Lider al grupului parlamentar al partidului de dreapta GERB, el a subliniat şi necesitatea de analizare a activităţii Agenţiei de Stat pentru Securitatea Naţională (DANS), care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Agenţia trebuie să îşi continue activitatea, dar este nevoie de o cooperare între Ministerul de Interne şi DANS, care în prezent lipseşte, potrivit viitorului ministru.

De asemenea GERB vrea înfiinţarea unor organisme
speciale pentru a se ocupa de crima organizată şi de corupţia la nivel înalt, a adăugat Ţvetanov, precizând că noul guvern este dispus să urmărească în justiţie persoane de la putere care se fac vinovate de abuz de putere.

La polul opus, ministrul pentru afaceri europene în exerciţiu consideră că raportul, care nu cere activarea clauzei de salvgardare, marchează un pas imens înainte.

Turismul din Grecia este grav afectat de scăderea numărului de vizitatori

Grupurile din industria turismului din Grecia au anunţat miercuri că veniturile le-ar putea scădea cu circa 15% în acest an, afectate de accentuarea recesiunii, în contextul în care activitatea slabă din acest sezon estival afectează un segment cheie al economiei, relatează Reuters.

Previziunile, ce reprezintă o perspectivă sumbră pentru o ţară în care turismul oferă unul din cinci locuri de muncă şi aproape o cincime din produsul
intern brut (PIB), vin la o zi după ce banca
centrală a anunţat o scăderea anuală record a cheltuielilor realizate de turiştii străini în luna mai.

"Profiturile totale sunt prevăzute să scadă cu circa 15% în 2009, în timp ce veniturile hotelurilor din Grecia vor scădea cu aproape 20% în acest an", a declarat Andreas Andreadis, preşedintele federaţiei hotelurilor din Grecia.

Andreadis şi asociaţia agenţiilor de turism din Grecia (HATTA) au mai precizat că numărul de sosiri ar putea scădea cu 10%.

Criza financiară mondială afectează turismul din Grecia nu numai prin scăderea numărului de vizitatori, turiştii preferând destinaţii mai ieftine
, precum Turcia, dar şi prin scăderea cheltuielilor efectuate de turiştii care aleg să îşi petreacă vacanţele în Grecia.

Băsescu învrăjbeşte învăţământul privat cu cel de stat

Preşedintele Băsescu s-a folosit de izbucnirea scandalului de la „Spiru Haret“ pentru a-i ataca pe liderii de sindicat din educaţie, dar şi pentru a lansa critici aspre la adresa învăţământului de stat.

Şeful statului român s-a lansat, ieri, în atacuri dure
la adresa sistemului educaţional autohton înainte de a pleca în vizita oficială la Ashgabat, la invitaţia omologului său turkmen Gurbangulî Berdîmuhamedov. Preşedintele României a identificat, în scandalul de la Universitatea „Spiru Haret“, „un blocaj pe două paliere“ în care vede „o luptă între cei care vor să diminueze învăţământul privat pentru că pâinea şi cuţitul se află în mâna celor de la stat, sindicate şi oameni politici“. Cea de-a doua cauză a neajunsurilor de la „Spiru Haret“ o reprezintă, în opinia lui Traian Băsescu, lupta „pentru blocarea procesului de modernizare a sistemului de educaţie dusă în tandem de sindicate, lideri de sindicat şi Ministerul Educaţiei“.

Răzvan Theodorescu despre „nazistul“ Mazăre: Un gest de prost gust

Fostul senator PSD critică defilarea primarului Constanţei în costum de ofiţer al armatei germane. Liderii comunităţii evreieşti şi cei ai comunităţii rome sunt scandalizaţi. Presa internaţională a preluat şi ea subiectul, iar Centrul Wiesenthal cere demisia edilului.

Consternare - aceasta a fost prima
reacţie a liderilor comunităţii evreieşti şi a liderilor celei de romi din România la vizionarea imaginilor cu primarul Constanţei, Radu Mazăre, defilând la sfârşitul săptămânii trecute în uniformă de ofiţer nazist, alături de fiul său, pe un podium de modă din Mamaia. „Nu ne-a făcut plăcere să vedem pe ecranele unor televiziuni imagini nu dintr-un film artistic, nu dintr-un film documentar, ci de la o paradă de modă în care o oficialitate importantă apare într-o uniformă a armatei germane, cea care a purtat acel război mondial soldat cu milioane de victime. Nu doar evrei.

Romania curteaza Turkmenistanul

Romania vrea sa exploateze zacamintele turkmene si sa furnizeze echipament de extractie.

Presedintele Basescu a declarat la plecarea in vizita pe care o intreprinde in Turkmenistan ca intentia Romaniei este de a putea participa la exploatarea zacamintelor din aceasta tara si de a prezenta capacitatea tarii noastre de a furniza echipament de extractie. "Cu siguranta, tari ca Turkmenistan, Kazahstan si Azerbaidjan sunt prioritati de politica externa pentru noi, avand in vedere potentialul acestora de a fi parteneri energetici atat la nivel national, cat si la nivel european", a afirmat seful statului. Presedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhamedov, a anuntat ca Turkmenistanul este dispus sa se asocieze la proiectul de gazoduct european Nabucco, concurent al gazoductului rusesc South Stream, si sa aprovizioneze conducta cu gaz. Primii pasi concreti pentru realizarea proiectului Nabucco au fost facuti saptamana trecuta la Ankara, unde oficiali din Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria au semnat un acord-proiect. Nabucco urmeaza sa transporte
31 miliarde de metri cubi de gaz natural
anual, iar finalizarea proiectului este preconizata pentru 2014, la un cost
de 11 miliarde dolari. Nabucco este contracarat de eforturile Federatiei Ruse de a construi, la randul sau, South Stream, gazoduct proiectat sa lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagra. Miza geopolitica importanta a Europei, Nabucco ramane o provocare in privinta gasirii gazului suficient si a coeziunii politice. Potrivit publicatiei online ISN Security Watch, marele plan este acela de a incerca angajarea printr-un acord a Azerbaidjanului, Irakului si Egiptului, pentru a umple in prima faza conducta, inainte de a cauta sa atraga Turkmenistanul ca furnizor suplimentar pentru a doua faza, pentru a livra circa 31 miliarde de metri cub pe an pana in 2020. Turkmenistanul promite accesul la rezervele sale aproape oricui cere, insa sectorul sau de gaze
se confrunta cu constrangeri serioase din punct de vedere al capacitatilor, in caz ca livrarile sale de gaze ar urma sa ajunga direct pe pietele europene, fiind nevoie de o noua conducta, pe sub Marea Caspica, puternic contestata juridic, cu o Rusie si un Iran care ameninta cu vetoul lor, arata ISN Security Watch.

Scaunul lui Predoiu. PSD vrea ca ministrul justitiei sa fie asumat politic, PD-L vrea tot un independent

Raportul Comisiei Europene prezentat astazi la Bruxelles recomanda
, potrivit unor informatii aparute in presa nationala ieri, mentinerea monitorizarii pentru Romania pe domeniul Justitiei, fapt care nu “incununeaza” activitatea actualului ministru al justitiei, Catalin Predoiu. Mai mult, investirea lui Predoiu in functie a fost rezultatul unor discutii intre cele doua formatiuni aflate la guvernare, PSD si PD-L, care faceau referire la faptul ca un raport negativ pe Justitie sa fie “platit” cu scaunul ministrului. Vicepresedintele PSD Victor Ponta a declarat, ieri, pentru “Gardianul”, ca, in decembrie, formatiunea pe care o reprezinta a solicitat PD-L ca ministrul justitiei sa nu fie un independent, ci sa fie asumat politic de oricare din formatiunile aflate la guvernare, fapt refuzat de colegii democrat-liberali. “Neasumarea politica a unui ministru reprezinta neresponsabilizarea sa politica”, a mai spus Ponta. In schimb, vicepresedintele PD-L Ioan Oltean sustine ca vina pentru un eventual raport negativ nu apartine numai ministrului si adauga ca un posibil viitor ministru al justitiei sustinut de PD-L va fi tot fara apartenenta politica.

Romania se lupta cu o Constitutie ambigua

Raportul Comisiei Europene (CE) pe Justitie, care va fi facut public astazi, critica Parlamentul, "ezitant" in eforturile de reformare a sistemului judiciar, autoritatile locale, "lipsite de initiativa" in lupta impotriva coruptiei si procesele taraganate prin folosirea exceptiei de neconstitutionali­tate. Singura institutie care a scapat de focul CE este DNA, aceasta mentinandu-si bunul
parcurs in lupta anti-coruptie. Laudele la adresa Departamen­tului condus de Daniel Morar au inflamat spiritele pesediste, Victor Ponta expri­mandu-si nedumerirea pentru faptul ca Raportul lauda DNA.

Guvernul Boc infrant in instanta

Fostul consilier in Departamentul de Control, Mihai Claudiu Orzan, a castigat in instanta procesul pe care l-a intentat Secretariatului General al Guvernului (SGG) dupa ce si-a pierdut postul.
Deputatul Alina Gorghiu a pledat, prin intermediul casei
sale de avocatura, pentru cele sase cazuri ce i-au fost incredintate dupa ce angajati din fostul Departament de Control al primului-ministru au fost dati afara prin ordin al premierului Emil Boc dupa emiterea unei ordonante de urgenta. "Tribunalul obliga SGG la reincadrarea reclamantului pe functie si plata drepturilor salariale restante pana la reincadrare", a precizat Gorghiu. Ea a mentionat ca decizia intervine inaintea pronuntarii Curtii Constitutionale pe sesizarea privind Ordonanta care a dus la demiterea a aproape 50 de angajati ai fostului Departament de Control al primului-ministru. Potrivit lui Gorghiu, SGG poate ataca hotararea Tribunalului, dar numai pe aspecte de procedura. Sursa citata a amintit despre faptul ca premierul Boc a infiintat un nou Corp de control in care accesul se face pe baza unui angajament de loialitate. "Cum mai putem vorbi, in aceste conditii, despre criterii de performanta? Corpul de control s-a imbibat, in consecinta, de oameni pe care premierul ii considera potriviti pentru a ocupa primele randuri ale Executivului, pentru simplul motiv ca raspund prompt la comanda sa", apreciaza Gorghiu. Juristii liberali sustin ca decizia instantei in cazul Orzan ar putea duce la concluzia ca magistratii Curtii Constitutionale vor admite la toamna sesizarea PNL privind neconstitu­tiona­litatea Ordonantei 37/2009 privind deconcentratele.

Dragnea a fost pus de Geoană în coasta lui Hrebenciuc

Liviu Dragnea a fost numit secretar general interimar al PSD. Fostul secretar general Valeriu Zgonea îl acuză că “a tras sfori pe la spate”.

Mircea Geoană a decis ieri ca Liviu Dragnea să preia atribuţiile de secretar general al PSD, deşi această funcţie este ocupată, conform statutului partidului, pe bază de alegeri în cadrul unui Congres. Totodată ieri, în urma unei şedinţe a grupului strategic de campanie
la care au participat şi baronii Vanghelie şi Oprişan, Viorel Hrebenciuc a fost numit oficial şef al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană. Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a explicat după şedinţa liderilor partidului că Dragnea îl va dubla pe Hrebenciuc la conducerea campaniei electorale, şi că în campanie vor fi implicaţi şi miniştrii PSD, care vor prelua "câte unul sau două judeţe în coordonare în perioada pre-electorală în vederea aplicării tutuoror elementelor de strategie şi coagulării în jurul acţiunii de campanie a structurilor judeţene".

Surse din conducerea PSD au declarat pentru Cotidianul că prin numirea lui Dragnea în funcţia de secretar general al partidului, Mircea Geoană a intenţionat să potenţeze influenţa şi puterea pe care Hrebenciuc ar fi căpătat-o în partid prin desemnarea sa ca şef de campanie, mai ales în condiţiile în care fostul secretar general al PSD, Valeriu Zgonea, era unul dintre colaboratorii săi apropiaţi şi fuesese impus în funcţie chiar de el.

Sursele citate au mai spus că Dragnea a vânat îndelung funcţia de secretar general, ameninţându-l chiar pe Mircea Geoană că dacă nu o va obţine, va trece, împreună cu baronii locali pe care îi controlează, în tabăra lui Miron Mitrea.

De altfel, mazilitul Zgonea a declarat pentru Cotidianul că Liviu Dragnea “a tras multe sfori ca să pună mâna pe funcţie”. “A tras sforile pe la spatele meu cât am fost plecat în America (la un training politic - n.r.). Oricum, el a cerut de mult funcţia asta, a zis că o vrea el. A avut o discuţie şi cu mine şi m-a rugat frumos că vrea el să fie secretar general, că i-a promis şi preşedintele Geoană de când a plecat el să fie ministru. Eu i-am zis că nu mă deranjează, că oricum am primit funcţia asta temporar, pentru campania la europarlamentare. Ştiam dinainte de a pleca în America că îl vor pune pe el secretar general. E visul lui, e dorinţa lui, şi-a văzut visul cu ochii. Eu am muncit pentru preşedinte şi pentru Hrebenciuc, asta ştie toată lumea. Chiar avem o şansă la prezidenţiale şi de aceea am muncit”, a explicat Valeriu Zgonea. Acesta a precizat că Dragnea i-a oferit, ca gest de împăcare, funcţia de secretar general adjunct, dar că el “se îndoieşte că va fi aşa”.

Prima
măsură anunţată de partid după instalarea lui Dragnea e că miniştrii şi liderii principali ai PSD îşi vor împărţi ţara în feude electorale. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, aceştia vor prelua "câte unul sau două judeţe în coordonare în perioada pre-electorală în vederea aplicării tuturor elementelor de strategie şi coagulării în jurul acţiunii de campanie a structurilor judeţene".

Victor Ponta: Problema justiţiei nu este „omul Cătălin Predoiu”

PSD bate în retragere şi nu mai vrea capul ministrului justiţiei în cazul unui raport de ţară nefavorabil.

Contestarii lui Cătălin Predoiu au fost liniştiţi de semnalul dat de chiar liderul partidului Mircea Geoană în şedinţa de luni a Coa liţiei.Şeful de la Ministerul Justiţiei (MJ) a cerut un „vot de încredere” de la PDL şi PSD şi l-a obţinut înaintea prezentării oficiale a raportului de ţară, al cărui proiect relevă încă deficienţele sistemului de justiţie din România şi prelungirea mecanismului de verificare.

Schimbarea
de abordare a fost confirmată, parctic, public ieri chiar de ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Victor Ponta, unul dintre cei care viza portofoliul justiţiei. “Poziţia PSD este aceeaşi: problema justiţiei nu este omul Cătălin Predoiu. Dacă îl schimbăm pe Cătălin Predoiu nu o să fie o justiţie mai bună. La fel, dacă rămâne Predoiu, nu o să fie o justiţie mai bună”, a declarat Ponta, răspunzând unei întrebări privind so licitarea de demitere a lui Predoiu în cazul în care Raportul de ţară ar fi unul negativ.

Responsabilităţile PSD

Schimbarea
de abordare a PSD în cazul ministrului justiţiei poate fi justificată şi prin faptul că reponsabilitatea unor „restanţe” reflectate de proiectul de Raport de ţară apar ţine şi social-democraţilor. Este cazul criticilor aduse parlamentului care, potrivit documentului
, „încă pare să ezite şi nu ia întotdeauna decizii consecvente, care să sprijine eforturile executivului privind reforma judiciară şi eradicarea corupţiei”.

În acest context, Comisia Europeană (CE) face trimitere la avizul negativ dat de parlamentarii PSD în cauzele în care procurorii cereau începerea urmăririi penale pentru „greii” partidului, Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Pe 13 august 2008, so cial-democraţii şi-au adus „con tribuţia” la un NUP parlamentar în ceea ce-i priveşte pe cei doi, cererile privind urmărirea lor penală întrunind doar 120 de voturi, respectiv 160 „pentru”, în condiţiile în care erau necesare 218. PSD a înclinat balanţa deşi PDL, cu care are majoritatea calificată în parlament, a votat „pentru”.

Experţii CE critică legislativul pentru blocarea anchetelor anticorupţie şi-i cere să adopte o lege care să permită continuarea proceselor atunci când sunt invocate excepţii de neconstituţionalitate. Iniţial, partidele politice au căzut de acord să voteze pentru adoptarea unei astfel de legi, însă în cele din urmă propunerea „a căzut”.

Emil Boc i-a acordat Emmei Nicholson functia de înalt reprezentant pentru protectia copilului

Premierul Emil Boc i-a acordat baroanei Emma Nicholson de Winterbourne functia onorifica de înalt reprezentant pentru protectia si îngrijirea copilului, conform unei decizii publicate, ieri, în Monitorul Oficial. Decizia a fost emisa “având în vedere disponibilitatea exprimata de baroana Emma Nicholson de Winterbourne de a continua, sustine si coordona politicile sociale privind reforma în domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului în România si tinând cont de calitatea
sa de copresedinte al Grupului la Nivel Înalt pentru Copiii României”. Aceasta va beneficia de asistenta compartimentului de specialitate din Secretariatul General al Guvernului. In luna ianuarie a acestui an, baroneasa a prezentat primului-ministru initiativa Parlamentului britanic de a crea grupuri de experti parlamentari în fiecare stat membru al UE, care sa se constituie ulterior într-o retea europeana de actiune pentru combaterea traficului
de copii. O luna mai tarziu, premierul a decis înfiintarea a patru posturi de înalti reprezentanti ca parte a structurii Secretariatului General al Guvernului, care vor gestiona relatia cu Republica Moldova, protectia si îngrijirea copilului, românii din strainatate si dezvoltarea durabila. Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României fost constituit în anul 2000 la initiativa baroanei Emma Nicholson si este o organizatie cu caracter consultativ care are misiunea de a sprijini actiunile Guvernului de îmbunatatire a situatiei copiilor din România. Din Grup fac parte membri ai PE, reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Comisiei Europene, UNICEF si ai Bancii Mondiale, sefi ai misiunilor diplomatice si reprezentanti ai societatii civile.
Baroneasa Emma Nicholson a fost raportor pentru România la Parlamentul European si un sustinator al moratoriului impus de România împotriva adoptiilor internationale în 2001.

Ecaterina Andronescu: Vanghelie a dat DVD playere la profesori, din respect pentru cadrele didactice

Ecaterina Andronescu l-a apărat pe colegul său de partid Marian Vanghelie spunând că a fost singurul primar de sector care şi-a început mandatul prin reabilitarea şcolilor din sectorul 5. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei ediţii speciale la Realitatea TV.

Ecaterina Andronescu şi-a apărat colegul de partid atunci când jurnalistul Cornel Nistorescu l-a făcut agramat pe liderul PSD, Marian Vanghelie.

"Lui Vanghelie nu ar trebui să i se dea microfonul, ci ar trebui ca fiecare jurnalist să-i spună marş la gramatică", a afirmat Cornel Nistorescu.

În acel moment, ministrul Educaţiei a reacţionat şi a declarat că Vanghelie a reabilitat toate şcolile din sectorul 5.

"Să nu uităm că Marian Vanghelie a reabilitat toate şcolile din sectorul 5 şi să nu uităm că Marian Vanghelie are o relaţie specială cu profesorii din sectorul 5, iar dacă le-a dat DVD playere a făcut-o din respect pentru profesori", a declarat Ecaterina Andronescu.

România şi Bulgaria scapă de clauza pe justiţie, dar rămân în continuare sub monitorizarea CE

Raportul pe justiţie ce va fi prezentat miercuri de Comisia Europeană nu recomandă activarea clauzei de salvgardare, care mai putea fi aplicată până la sfârşitul anului, însă monitorizarea va continua până când sistemul judiciar va funcţiona corect, iar clasa politică va susţine lupta anticorupţie.

În al treilea an de la aderare, România şi Bulgaria au făcut prea puţine progrese în reforma sistemului judiciar şi în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate pentru a determina Comisia Europeană să recomande
încheierea monitorizării sub aşa-numitul mecanism de cooperare şi verificare (MCV) - aceasta va fi concluzia principală a rapoartelor ce vor fi prezentate miercuri la ora 13.00 (14.00, ora României) de către executivul european.

Potrivit proiectului de raport consultat de NewsIn, CE va sublinia că "nu există nici o legătură directă" între durata mecanismului şi activarea clauzelor de salvgardare, limitată la trei ani de la data aderării, adică până în decembrie 2009. Clauza de salvgardare ar fi însemnat blocarea recunoaşterii automate în spaţiul european a sentinţelor şi deciziilor judecătoreşti din România sau Bulgaria.

"În dezbaterea publică legată de MCV apare adesea confuzia între durata probabilă a mecanismului şi termenul-limită pentru aplicarea clauzelor de salvgardare conţinute în Tratatul de aderare", se arată în proiectul de raport. "MCV a intrat acum în al treilea an de existenţă. Nu a fost introdus pentru o perioadă fixă de timp şi va putea fi eliminat doar când toate obiectivele de referinţă (benchmarks) vor fi îndeplinite în mod satisfăcător", subliniază Comisia Europeană.

Raportul va fi discutat vineri în grupul de lucru din Consilul de miniştri UE, în pregătirea întâlnirii miniştrilor de externe din septembrie sau octombrie. Diplomaţia română încearcă să convingă statele membre că e nevoie de o "strategie de ieşire" de sub mecanism, însă un grup important de ţări - Germania, Olanda, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Danemarca şi Austria - sunt sceptice că Bucureştiul va continua reformele odată eliminat mecanismul de cooperare şi verificare.

Organizaţia neguvernamentală Transparency International - ce realizează indexul anual privind percepţia corupţiei - a atras, de asemenea, atenţia cu privire la necesitatea monitorizării. "Transparency International este profund îngrijorată că o ridicare prematură a actualului mecanism de cooperare şi verificare al UE în ceea ce priveşte progresele în lupta anticorupţie din cele două ţări ar putea opri sau chiar anula reformele atât de necesare în Bulgaria şi România şi ar periclita reformele mai ample ce fac parte din aderarea la UE", se arată într-un comunicat TI transmis marţi redacţiilor.

În proiectul de raport, experţii CE admit că obiectivele sunt de lungă durată, cum ar fi combaterea cauzelor corupţiei, şi că schimbarea "poate veni doar din sânul societăţii româneşti". În acest context, se arată în raport, mecanismul de cooperare şi verificare este doar un "instrument de ajutor", neputând înlocui angajamentul societăţii româneşti şi al clasei politice pentru a "alinia sistemul şi practica judiciară la standardele UE".

E. Udrea: Cu tandemul Hrebenciuc - Geoană suntem chiar liniştiţi

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, marţi seara, la Constanţa, că se bucură că Viorel Hrebenciuc este şeful de campanie al PSD şi că tandemul pe care acesta îl formează cu Geoană nu pune probleme partidului său.

"Domnul Hrebenciuc este exact persoana potrivită. Ne bucurăm de această alegere. După chipul şi asemănarea domnului Hrebenciuc este şi candidatul. Cu acest tandem, Hrebenciuc cu Geoană, suntem chiar liniştiţi", a spus Elena Udrea.