luni, 17 august 2009

Victor Ponta: Problema justiţiei nu este „omul Cătălin Predoiu”

PSD bate în retragere şi nu mai vrea capul ministrului justiţiei în cazul unui raport de ţară nefavorabil.

Contestarii lui Cătălin Predoiu au fost liniştiţi de semnalul dat de chiar liderul partidului Mircea Geoană în şedinţa de luni a Coa liţiei.Şeful de la Ministerul Justiţiei (MJ) a cerut un „vot de încredere” de la PDL şi PSD şi l-a obţinut înaintea prezentării oficiale a raportului de ţară, al cărui proiect relevă încă deficienţele sistemului de justiţie din România şi prelungirea mecanismului de verificare.

Schimbarea
de abordare a fost confirmată, parctic, public ieri chiar de ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Victor Ponta, unul dintre cei care viza portofoliul justiţiei. “Poziţia PSD este aceeaşi: problema justiţiei nu este omul Cătălin Predoiu. Dacă îl schimbăm pe Cătălin Predoiu nu o să fie o justiţie mai bună. La fel, dacă rămâne Predoiu, nu o să fie o justiţie mai bună”, a declarat Ponta, răspunzând unei întrebări privind so licitarea de demitere a lui Predoiu în cazul în care Raportul de ţară ar fi unul negativ.

Responsabilităţile PSD

Schimbarea
de abordare a PSD în cazul ministrului justiţiei poate fi justificată şi prin faptul că reponsabilitatea unor „restanţe” reflectate de proiectul de Raport de ţară apar ţine şi social-democraţilor. Este cazul criticilor aduse parlamentului care, potrivit documentului
, „încă pare să ezite şi nu ia întotdeauna decizii consecvente, care să sprijine eforturile executivului privind reforma judiciară şi eradicarea corupţiei”.

În acest context, Comisia Europeană (CE) face trimitere la avizul negativ dat de parlamentarii PSD în cauzele în care procurorii cereau începerea urmăririi penale pentru „greii” partidului, Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Pe 13 august 2008, so cial-democraţii şi-au adus „con tribuţia” la un NUP parlamentar în ceea ce-i priveşte pe cei doi, cererile privind urmărirea lor penală întrunind doar 120 de voturi, respectiv 160 „pentru”, în condiţiile în care erau necesare 218. PSD a înclinat balanţa deşi PDL, cu care are majoritatea calificată în parlament, a votat „pentru”.

Experţii CE critică legislativul pentru blocarea anchetelor anticorupţie şi-i cere să adopte o lege care să permită continuarea proceselor atunci când sunt invocate excepţii de neconstituţionalitate. Iniţial, partidele politice au căzut de acord să voteze pentru adoptarea unei astfel de legi, însă în cele din urmă propunerea „a căzut”.