vineri, 27 martie 2009

Radiografia CFR il sperie pe Orban

Ministerul Transporturilor propune alocatii de 828 de milioane de lei pentru CFR SA, cu 60% mai mari decit alocatiile din 2007, dupa ce un studiu PricewaterhouseCoopers a aratat dezastrul caii ferate.

Statul va acorda in acest an companiei CFR SA, care administreaza reteaua de cale ferata, subventii de 828 de milioane de lei, pentru acoperirea in totalitate a costurilor de administrare
, intretinere si reparatii a infrastructurii feroviare, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta elaborat de Ministerul Transporturilor. Suma de primit in acest an este cu 62% mai mare decit cea alocata in 2007. Pentru perioada 2008-2012, valoarea subventiilor se va ridica la 4,7 miliarde de lei, mai prevede proiectul de act normativ.

Decizia luata de Ministerul Transporturilor (MT) survine unei radiografii recente a situatiei caii ferate, foarte critice, facute de catre firma
de consultanta PricewaterhouseCoopers (PwC).

Studiul a fost cerut expres la inceputul anului de catre premierul Calin Popescu Tariceanu.

Potrivit analizei facute de PwC, dar si a datelor de la CFR, pe 13.730 km (linii curente si directe) exista 1.054 de puncte periculoase, din care 319 sint de categoria I. Anul trecut s-au produs
peste 19.500 de deranjamente la instalatii care au dus la intirzierea a 4.512 trenuri cu 51.117 minute (peste 35 de zile in total - n.red.). Ca urmare a subfinantarii sale constante, CFR inregistreaza datorii masive la Electrica, de 636 milioane de lei, din care penalitatile sint de 191 de milioane de lei.

Subventia care va fi incasata de CFR, daca Guvernul isi va da acordul, va acoperi diferenta dintre sumele incasate de societate din Tariful de Utilizare a Infrastructurii (TUI - taxa incasata de CFR de la societatile de transport feroviar si care este principala sursa de finantare a companiei) si cheltuielile estimate ale companiei pentru 2008. Conform notei de fundamentare, Tariful de Utilizare a Infrastructurii feroviare reprezinta circa 66% din veniturile companiei, fondurile bugetare avind o pondere de numai 4% din veniturile totale.

In nota de fundamentare a proiectului de act normativ, Ministerul Transporturilor arata ca nivelul veniturilor CFR SA a scazut din anul 2004 si pina in prezent, deoarece TUI aplicat transportului public de calatori nu a crescut decit cu 2-3%, adica de la 2,4 euro/tren pentru un kilometru de infrastructura la 9 lei, in timp ce costurile au crescut cu 28%.

Cresterea de 2-3% a fost aplicata si la tariful pentru transportul de marfa, respectiv de la 3,6 euro/tren pentru km de infrastructura din 2004 la 14 lei tarif aplicat in prezent. Companiile care platesc TUI la CFR SA au avut insa grija sa-si majoreze mult mai mult preturile practicate. In perioada mentionata, tarifele pentru transportul public de calatori au crescut cu 64,5%, iar cele practicate de operatorii de transport de marfa s-au majorat cu aproximativ 43%.

„Aceasta modificare trebuie realizata cit mai urgent, deoarece CFR SA se afla intr-o situatie disperata, veniturile prevazute pentru anul in curs fiind mult mai mici decit cheltuielile, ceea ce va duce la cresterea in continuare a decalajului“, motiveaza oficialii institutiei in nota de fundamentare a actului normativ.

In cazul in care CFR nu va primi subventii, vor fi introduse noi restrictii de viteza, vor aparea noi puncte periculoase, ceea ce va conduce la cresterea timpilor de mers si la mari intirzieri in graficul trenurilor de calatori. Potrivit obligatiilor care ne revin prin semnarea acordurilor europene in domeniul feroviar, viteza de circulatie a trenurilor de calatori trebuie sa fie de minimum 160 de kilometri la ora, insa in Romania aceasta nu poate fi atinsa decit pe o portiune de citeva zeci de kilometri intre Bucuresti si Cimpina.

Bani de la stat doar pentru reparatii capitale

Potrivit unor prevederi din 1998, statul, care este proprietarul infrastructurii feroviare, are obligatia de a asigura concesionarului CFR doar sumele necesare lucrarilor de reparatii capitale. Sarcina finantarii lucrarilor curente de intretinere revine companiei feroviare. Chiar si asa, sumele pentru reparatii capitale nu au fost asigurate pina in prezent.

„An de an avem nevoie de 500-600 de milioane de lei, insa, spre exemplu, anul trecut am primit 75 de milioane“, spune Constantin Manea, director general al CFR SA. Cresterea TUI nu este o solutie daca Romania vrea sa atraga trafic feroviar suplimentar, iar o parte din transportul rutier sa fie redirijat spre calea ferata. „Vom functiona in normalitate“ (daca va fi adoptat proiectul OUG - n. red.), spune directorul general, adaugind ca schema de finantare propusa prin acest proiect este identica cu cea aplicata de stat si in domeniul infrastructurii rutiere si conforma cu practica din toate tarile europene.