Repetitie pentru moarte patriotica

Romania din aprilie 2008 e o evolutie fara surprize a proiectului Brucan.

Greii Occidentului se pregatesc de aterizare si, inainte sa ia contact cu pista nefinalizata de Casuneanu pe Otopeni, au ocazia sa admire, sub burta avionului, cele 200 de hectare ale Agronomiei, defrisate de Popoviciu, cele 30 de hectare de kitsch imobiliar, schimbate de Becali cu Armata si, privelistea cea mai de efect, un sarpe lent cu claxon, lung de zece kilometri, incremenit la intrarea in Bucuresti. Asta din urma sintem noi, europenii de pe DN1, care nu pot parasi orasul.

Romania din aprilie 2008 e o evolutie fara surprize a proiectului Brucan. In sala de protocol a Aeroportului „Henri Coanda“ se aud inca ecourile monologului despre copila timida si ziaristii tonomat.

La iesire, se simt gropile si inghesuiala. Harta statica de la virf are un singur partener de dialog: delasarea de la baza. Colaborarea lor dialectica a dat produsul
neinteresant in care ne petrecem restul vietii.

Si chiar daca traseul amenajat pentru summit strabate cosmarul impachetat in flori plantate ieri, ici-colo mai razbate cite-o raza de intuneric local. Sefii de stat gurmanzi au o sansa. Fabulospiritul romanesc promis in pliante va fi livrat cu zel subaltern si festivism gol, dar si cu mici bilbiieli. Nu atit de mici ca mirosul general sa dispara, dar nici atit de mari ca sa-i simta Air Force One gustul.

De altfel, americanii au luat pulsul cu doua saptamini mai devreme. Seful masinii de razboi era inca departe cind adjunctul masinilor Ford s-a trezit intr-un schimb de focuri la Craiova. Presedintele si premierul au angajat o trinta ciobaneasca in doi si au prezentat Americii, cu martori, puterea de distrugere in masa a injuratului reciproc. S-au facut remarcate cu acest prilej bagajul diplomatic al cuplului Basescu - Tariceanu, implicarea lui responsabila in industrie si vastele lui cunostinte de bun-simt.

Sa lasam insa Occidentul sa motaie linistit dupa usile capitonate ale Casei Poporului. Sa-l lasam sa asculte traducerile in casca. In Belgia Orientului, si mai ales in Micul Paris, où tout est pris à la légére, accentul grav se pune pe demagogie, iar cel ascutit pe bani
. Aici, „miine“ se scrie cu „i“ din „impostura“ si cu „i“ din „inapoi“, Vanghelie se conjuga cu a fi, iar primar si toate numele mari ale politicii dau bine cu caractere mici. Fotografia momentului ne surprinde cu o fata politica idiotizata, sprijinita in palmele Bruxelles-ului, un git ragusit de palavre, un corp electoral slab si o mina virita in buzunarul aproapelui.

Criza majora e imaginatia, iar lipsa umilitoare sint oamenii. Cu o seninatate timpa, partidele isi reiau melodia care congeleaza viitorul. 19 ani de politica in democratie si vreo 40 in comunism i-au trebuit PSD-ului ca sa vina la Primaria Bucurestiului cu Oprescu si cu Marean.

Din 1864 si pina azi, tot ce au putut liberalii aduna pentru conducerea Capitalei poarta numele lui Orban, minte in public si fuge de la locul faptei. PD-L, partidul nascut ca Pallas Athena, din capul lui Zeus, reincalzeste mitul lui Blaga - inginerul, nu poetul - si defileaza spre toamna cu acelasi Stolojan, batrina fantoma care a bintuit, din '90 incoace, mai toate ocaziile politice. Nu vezi nicaieri nici o alarma creativa, nici o panica fertila, nici o febrilitate ingrijorata. Nimanui nu pare sa-i pese destul de Capitala, ca si cum, dupa primii 18 ani de ghiftuire, foamea de bani si setea de putere n-ar reveni cu obisnuitele crampe.

E clar, Summitul NATO de la Bucuresti se tine in Egiptul antic. Ne iubim atit de mult tara incit ne lasam inmormintati o data cu ea.